Libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt
M-am amărât recent destul de tare. Pe un grup de „întreabă un psiholog online” a fost pusă această întrebare:
Bună ziua, săptămâna trecută a venit copilul de la școală, în clasa așasea, că ia spus psihologul școli că cuplurile de același sex, nu este o rușine. Are în clasă două fete, care toți colegii le spun lesbiene. Sincer am rămas șocată! Este normal așa ceva în școli gimnaziale(?)
Amărăciunea mea a pornit de la această întrebare însă am apreciat faptul că a fost pusă. Chiar dacă era doar pentru validare. A fost pusă. Dar a continuat mult mai puternic cu câteva dintre comentarii. Da, mă așteptam rațional la ele. Dar emoțional parcă mă lovesc mai tare de fiecare dată.
Multe din ele (aproape toate chiar) au fost moderate. Însă mi le amintesc destul de clar:
- Oricât mi-ați spune că e normal așa ceva, nu e normal. Eu, și copiilor mei cu care lucrez la grădiniță, le spun că este anormal de fiecare data când am ocazia. Și nu vreau să aud că și ei au drepturi ca noi. Așa sunt și pedofilii, zoofilii, necrofilii?
Ferească-mă Dumnezeu. Pentru că:
- Am ajuns să ne credem mai presus de alți oameni doar pentru că nu suntem la fel;
- Se mândrește cu faptul că îi învață de mici pe copii cum să NU fie toleranți, cum să marginalizeze și, eventual, cum să fie agresori pentru cei care au o orientare sexuală diferită de ce consideră ea că e corect.
- Nu mai îndoctrinați oamenii cum că homosexualitatea e normală!
Ferească-mi Dumnezeu din nou. Pentru că:
- De când o realitate înseamnă îndoctrinare?!
- Cine anume decide ce este normal? Și de ce normalul ăla definit de o persoană ar trebui să fie general valabil pentru toți?
- Ia mai citiți și interesați-vă ce este proiectul Evras din Franța. Îi învață pe copii la grădiniță ce sunt pozițiile sexuale și în clasele primare cum să se masturbeze.
Aici mi-a explodat un pic creierul. Pentru că:
- Suntem praf la gândire critică și la diferențierea fake news-urilor de cele corecte. Evras (și în general educația sexuală) NU învață pe nimeni să facă sex. Iarăși, ferească-mă Dumnezeu.
- La argumentul meu că până și Papa a spus Dumnezeu preferă un ateu/persoană LGBTQIA+ cu suflet bun care face bine în detrimental unui creștin criminal, răspunsul primit a fost: Papa e catolic deci nu se pune. Plus ca și el e homosexual.
Ferească-l Dzeu pe papa în cazul ăsta. Pentru că:
- când am ajuns să considerăm că suntem „noi” vs ”ei”? Catolici vs. creștini. Sau nu e același Dumnezeu?
- Lipsa de logică e iar la rang de rege. Pentru că dacă simbolul nr. 1 al creștinismului e homosexual iar Dumnezeu a permis asta, noi oare de ce nu putem permite?
- De unde știm noi că papa e homosexual? Ce dovezi sunt? Că eu n-am găsit. A, că a declarat că cei din comunitatea LGBTQIA+ sunt oameni normali aia e altceva.
Și au mai fost câteva, variațiuni pe aceeași temă.
Basically, opriți planeta, vreau să cobor. Dar, de fapt, mi-am dat seama că nu mai pot să tac. Nu mai vreau să tac. Ce ne atâta aia grija cu cine se iubește cineva? De ce? Atâta vreme cât vorbim de doi adulți asumați și totul e consimțit, nu are NIMENI niciun drept să impună pe cine și cum să iubească.
Iar dacă justificarea este că „ne bate Dumnezeu”, atunci eu, cu un Dumnezeu care pedepsește iubirea și îndeamnă la violență, nu vreau să am de a face.
Dumnezeul ăla în care aleg eu să cred e blând, ne spune să ne iubim aproapele, ne învață să iertăm și să trăim frumos. Un Dumnezeu care nu-și sperie cu pedeapsa credincioșii, un Dumnezeu care nu te trimite în iad la prima călcare strâmbă.
Știi în ce aleg, dincolo de religie, să cred? În educație.
Suntem fruntașii Europei la mame minore și noi în continuare credem că educația sexuală înseamnă că vine cineva și ne învață copilul să fie gay sau să facă sex? Întrebare retorică, desigur.
Avem nevoie să învățăm în mod corect despre empatie, despre intimitate, despre respect, despre igienă și riscurile bolilor cu transmitere sexuală, despre sociologie, politică, despre educație financiară. Nu mă interesează că dacă ție ți-a fost bine să fii pedepsit/ă sau bătut pentru ceva normal înseamnă că așa trebuie făcut mai departe. Chiar nu mă interesează. Pentru că normalul este să fim înțelegători, să fim blânzi și să acceptăm și adevărul celuilalt.
Libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt. Și e ok să nu-ți convină anumite lucruri. E ok să nu-ți placă ceva. E ok să nu fi de acord cu unele aspecte. Dar atâta vreme cât nu te afectează pe tine în mod direct și atâta vreme cât nu fac rău nimănui, NU AI DREPTUL să faci pe cineva să sufere. Pentru că impunându-i copilului tău pe cine să iubească, îl rănești și îl faci să sufere.