Leadership și Management

De ce să participi la acest curs de leaderhip și management?

Pentru că vei primi toate instrumentele necesare în a conduce echipa ta spre succes. Vei putea să-ți identifici propriile resurse, vei stăpâni arta comunicării cu angajații și vei putea să-ți motivezi corect echipa. Într-un cuvânt, vei fi un lider.

“Cum o fi ajuns persoana aia manager?”

Îți sună cunoscut? De multe ori, conjunctura ne este poate favorabilă și ajungem în acea poziție managerială pe care ne-am dorit-o. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește de multe ori cu cea din târg, putem să întâlnim situații în care echipa ne este ostilă, în care în teorie știm ce trebuie să facem, dar practic ne este greu să punem în aplicare. Acest program de trei zile are rolul de a te ajuta să fii un adevărat lider pentru echipa ta, să o motivezi și să o îndrumi astfel încât împreună să reușiți.

Trainingul este structurat după cum urmează:

Prima zi

Pentru orice manager la început de drum este important ca acesta să știe de unde s-o apuce, să înțeleagă care-i este poziția în fața echipei. De aceea, în această primă zi vom dezbate și adresa următoarele:

  • Temerile unui proaspăt manager
    • Identificare
    • Tehnici de depășire
  • Rolurile unui manager
    • Falsele credințe
    • Riscuri
    • Atitudini
  • Misiunea unui manager
  • Tehnici manageriale
    • Comportamente eficace și ineficace
    • Stiluri manageriale
    • Nivelurile de autonomie
    • Reguli și obiective

A doua zi

Concentrarea principală a acestei zile, ca o continuare naturală a zilei anterioare o reprezintă direcția pe care managerul o imprimă echipei sale.

  • Obiectivele S.M.A.R.T.
    • Cum, când, de ce
    • Relația dintre obiective și autonomie
  • Planul de lucru
  • Evaluare și feedback pentru obiective și plan

A treia zi

Ultima zi aduce în discuție aspectul important al motivării și feedbackului pentru echipă.

  • Motivația
  • Recunoașterea
  • Comunicarea
  • Tipurile de ședințe și coordonarea lor

La sfârșitul acestui program vei pleca acasă cu un caiet de lucru complet ce va include toți pașii necesari de parcurs pentru a avea succes, planul făcut pentru setarea obiectivelor oamenilor din echipa ta, cât și cu siguranța că vei putea face asta.

În afara aspectelor teoretice menționate mai sus, fiecare zi include 50% elemente practice, jocuri de rol și puneri în situație, însoțite de feedback valoros.

Cui se adresează?

  • Managerilor la început de drum
  • Team leaderilor cu plan de succesiune pentru un post managerial
  • Oricărei persoane care își dorește să dezvolte abilități manageriale și să descopere secretele acestei direcții carieristice.

Detalii organizatorice:

Cursul se desfășoară pe trei zile, după programul de muncă, ca să poți ajunge.

Costul este de 350 lei.

Număr maxim de participanți – 12

Programul va fi anunțat în curând. Urmărește pagina noastră de facebook pentru promoții și/sau alte reduceri.

Hai alături de noi să transformi „Managerul” în „Lider” încă din prima ta zi.