Concurs de popularitate în online
Postează zilnic.
Conținut autentic.
Fă și reels.
Pune poze. Dar nu poze cu text că nu-i plac Facebookului.
Dar îți trebuie vizual cu text când faci un eveniment.
Specializează-te în continuare, să nu rămâi în urmă.
Scrie articole, să ai conținut pe site.
Fii prezentă în ședințele cu clienții.
Fă evenimente, adu noutate.
Ține oamenii aproape, fă newsletter. Să nu mai depinzi de Social Media.
Deja m-au luat anxietățile uitându-mă la lista asta. Și-mi vine să mă las de meserie.
Aproape în fiecare an este un moment când un val de clienți încheie procesul. Fie el de terapie sau de coaching în carieră. Cei mai mulți pentru că și-au atins obiectivele și e normal să se încheie. Dar parcă mereu valul ăsta mă ia pe nepregătite. Mereu îmi zic „lasă că nu se mai întâmplă”. Dar, invariabil, se întâmplă de fiecare dată. Ce diferă, aparent, e perioada când se întâmplă asta.
Nu știu dacă are legătură cu intențiile pe care mi le setez și verbalizez (în perioada sărbătorilor de iarnă mi-am spus „anul 2025 va fi anul în care voi lucra mai puțin și în care mă voi concentra mai mult pe mine și pe familie”) sau cu altceva. Cert e că se întâmplă.
Și mi se activează, evident, toți criticii, toate gândurile parazit și impostorul. Încep să pun lupa pe toate greșelile pe care le fac, să ignor bunul și să nu mă bucur de cele pe care tot eu le dorisem (aka pauză).
Și reîncepe iureșul de la începutul articolului. Când parcă simt să fac totul. Să lansez cursuri noi, să fac cât mai multe postări, să mă fac și mai vizibilă, să gâfâi iar. Pentru că, nu-i așa? În online totul e un concurs de popularitate. Iar eu doar vreau să lucrez cu oamenii. Nu să fac constant și toată munca asta.
Însă o carte ce mi-a fost căpătâi la începuturile mele de coach în carieră (Ce culoare are parașuta ta – Richard N. Bolles) m-a lăsat cu un mesaj foarte puternic: „concentrează-te pe lucrurile care sunt în controlul și puterea ta. Lasă deoparte, mental și energetic, ce nu poți influența”.
Așa că am decis. Totul e de mindset. De cum privesc lucrurile:
- E ok să am perioade mai libere. Ba chiar mi le și doresc;
- Hai să mă bucur de toate acțiunile pe care le-am menționat la începutul articolului;
- Experiența mi-a demonstrat că munca mereu apare. De muncă mereu va fi. Într-un fel sau altul. Iar încrâncenarea nu aduce cu sine decât anxietate și încordare.
Dar mai e un truc: toate cele de mai sus vor funcționa abia după ce-ți dai voie să fii speriat/anxios/supărat/nervos/revoltat etc. Pentru că orice emoție neprocesată va influența gândurile și nu te va lăsa să găsești o soluție. Așa că simte ce ai nevoie să simți. Dă-ți timpul ăsta.
Și, în final, te las cu întrebarea asta cheie: