Eu, când mi-e dor…
Tu ce faci când îți e dor?
Atunci când mergi pe stradă, sau ești în mașină sau poate pur și simplu stai relaxat undeva și te lovește o amintire, din senin, care aduce cu sine conștientizarea faptului că unele momente nu se vor mai întoarce niciodată.
👫 Prima iubire.
🐈 Primul animal de companie.
🏖️ Cea mai frumoasă vacanță.
⛹ Jocurile din copilărie.
Și, de fapt, nu de momentele alea in sine ne este dor ci de cum ne-am simțit în acele momente. Chiar vorbeam recent cu al meu soț și spuneam amândoi că ne-ar plăcea să mai putem simți emoțiile și trăirile pe care le aveam când ne-am cunoscut. Era mișto. Cam ca-n adolescență, deși ne-am cunoscut muuuuuult după încheierea anilor de adolescență.
Cu toate astea, povestea pe care o voi spune acum nu are legătură cu el ci chiar cu perioada liceului:
Aveam o gașcă de prieteni foarte mișto. Eram 10. Și eram împrăștiați prin diferite licee, diferite clase. Doi dintre noi eram în Școala Centrală. O mare parte în Șincai. Mai erau prin Caragiale. Și o excepție în anul I la facultate.
Cea mai mișto vacanță cu ei a fost după cea care am crezut că va fi cea mai mișto. După ce am fost o săptămână la mare, am mers câteva zile la casa de la țară a unuia din bunicii prietenilor. Eram doar noi acolo. Ne-am spălat la butoi. Am încercat să pescuim după ce am scurmat în pământ după râme. Bine, ei au scurmat. Eu am stat și-am dat indicații că eram prea doamnă (aparent) să mă murdăresc sub unghii 😊. Ne-am jucat flori, fete și băieți. Am ascultat muzică, am cântat și dansat. Ne-am apropiat și mai mult.
Doar că anii au trecut, drumurile ni s-au separat. Telefoanele au început să sune din ce în ce mai rar. Chemările în oraș din ce în ce mai prețioase. Până când, într-o zi vorba
tu și prietenii tăi ați ieșit într-o zi să vă jucați pentru ultima dată și niciunul din voi n-a știut
a devenit valabilă.
Îmi e dor uneori de momentele alea. Așa cum îmi e dor de fiorii începuturilor cu Dan (soțul), cum îmi e dor de anii de facultate sau de euforia primului job împlinitor.
Ce fac eu când îmi e dor? Stau cu emoțiile alea. Mă las pradă amintirilor. Pentru că, datorită lor, pot retrăi la nesfârșit niște momente foarte dragi mie. Da, poate fi copleșitor uneori, mai ales dacă lași gândul că ce-a fost nu va mai fi niciodată să pună stăpânire pe tine. Și e o muncă cu tine să trăiești acele amintiri cu nostalgie și bucurie. Dar e posibil. Și e frumos. Și e ca o mașină a timpului care e doar a ta.