Cum am cheltuit 10 lei pe zi

„Gata. De acum voi cheltui doar 10 lei pe zi”

Acum 11 ani, în perioada ultimului an de master, lucram full-time la o agenție de pariuri. Eram in head office, coordonam echipa de operatori care activa în sediile de pariuri. Și era un job mișto. Eram toți prieteni, activitatea era frumoasă, orele treceau repede.

Dar, ca orice lucru bun care durează puțin, nici în cazul acesta n-a fost diferit. Firma nu prea avea încasări și au început să nu mai plătească salariile. O lună, două, trei. Așa că în mod evident mi-am căutat de muncă. Am fost la niște interviuri și am fost acceptată pe o poziție ok într-o corporație. Mi-am dat demisia de la agenția de pariuri și-am așteptat cuminte să încep în partea cealaltă. Însă nu mică mi-a fost surpriza să primesc un telefon de la noua companie care să-mi spună că oferta pică din cauză că proiectul a fost anulat.

Iată-mă, deci, fără job. Și cu niște economii de 1300 lei aproximativ (nu aveam salariu foarte mare dar probabil că aș fi putut fi mai chibzuită. Dar na, la 23-24 de ani, nu știam mai bine). Am început să aplic în stânga și-n dreapta, cu multă multă disperare. Nu știam cum anume voi rezista. Am stat așa vreo lună cel puțin. În care m-au sunat vreo 2 recruiteri și-atât. Și nu pentru pozițiile la care aplicasem. Ci pentru niște joburi în call center. Menționez că deja lucrasem în call center un an și jumătate cu două joburi înainte și nu era ceva să mai vreau să fac.

Mai ieșeam din când în când cu prietenii și-mi propusesem să nu cheltui mai mult de 10 lei pe zi în ieșirile respective. Asta la vremea respectivă însemna o sticlă de apă minerală și eventual o porție de cartofi prăjiți. Dar mai variam, că na.
Intrasem într-o disperare destul de mare. Aplicasem la tot ce putusem aplica, îmi trimisesem CV-ul pe la o grămadă de companii și nu se întâmpla nimic. Devenisem irascibilă, ciufută, anxioasă, nerăbdătoare, stresată. Cum nu se putea mai bine. Toți se săturaseră să mă audă plângându-mă mereu și mereu de același lucru.

Toate astea până când o prietenă, sătulă de tot plânsetul meu, mi-a cerut CV-ul să se uite pe el. I l-am trimis destul de neîncrezătoare. Cu ce putea ea să m-ajute pe mine? Nu locuiește în România, nu mai știe cu ce se mănâncă treburile p-aici, așa că să fim serioși. L-a citit și mi-a zis doar atât “Mi se pare foarte păcat și trist că nu ți-ai scos în valoare toate lucrurile pe care le-ai făcut și tot ce știi să faci”. M-am enervat și mai tare. Cum adică? E totul trecut acolo, companiile-s de vină, toți ceilalți au ceva, eu nu fac nimic greșit. Însă m-am apucat să-mi refac CV-ul după modelul trimis de ea. Și până și eu a trebuit să recunosc că arăta altfel. Era curat, îngrijit, structurat, evidenția părțile esențiale.

Rezultatul? Am început să primesc mai multe telefoane pentru interviuri. Iar în două săptămâni eram angajată.
Ce m-a învățat această experiență?

• Dacă ai un blocaj, cere ajutorul;
• Trăiește-ți stările negative dar nu rămâne ancorat în ele. Vezi ce poți face diferit;
• Caută să-ți îmbunătățești CV-ul (poza de mai jos este un model foarte bun). Urmărește blogul pentru următorul articol unde vorbim de diferitele tipuri de CV-uri;
• Fii deschis la feedback;
• Re-evaluează-te. Nu considera că ai atins perfecțiunea pentru că acest gând te va bloca.

Succes!