Networking

Când eram copil îmi doream să am mulți prieteni. Să mă placă toată lumea, să vină mulți copii la mine la ușă să mă cheme afară. Chiar îmi amintesc că în perioada uneia din aniversările mele îmi sunasem toată clasa și îi invitasem la ziua mea și nimeni nu a putut veni. Erau doar vreo două vecine care veniseră și mai chemase mama fetele unei prietene de-ale ei. Am fost foarte supărată. Eu îmi doream să mă placă copiii. Bine, în apărarea mea, invitația aia fusese făcută foarte prost, sunasem acasă la copii, răspunseseră părinții, nu mă prezentasem (ce să știu eu la 7 ani).

Am crescut, am ajuns în școala generală/liceu. Mă uitam în jurul meu și mă întrebam „Ce naiba oare au toate persoanele astea care sunt populare? Că nu e nimic special la ele. Ba chiar unele sunt rele și cu nasu’ pe sus. Eu încerc să mă port frumos și nu se întâmplă nimic.” Mereu mi-am dorit să aud zicându-se și despre mine „Băi, o știi pe Cristina? Ai văzut-o astăzi?” și răspunsul să nu fie „Care Cristina, nu cunosc.”

Anii au trecut, m-am făcut și eu mare (fizic, în suflet vreau să cred că am rămas tot copil), și după un parcurs profesional pestriț, m-am angajat în HP. Prima mea corporație. Trebuie să vă spun sincer că la momentul respectiv nu eram fana numărul 1 a HP-ului. Ba chiar nu eram fană deloc. Mă angajasem pe un rol de Customer Service deși eu îmi doream la acel moment să lucrez în resurse umane. Motivația mea era undeva spre 0. Ba mai mult decât atât, eram și foarte vocală. Ajunsese să mă știe toată lumea. În sfârșit, am putea spune, nu? Eh, problema era că mă știau drept aia cu gura mare care niciodată nu e mulțumită și care îi mai și demotiva pe ceilalți. Ba un manager de la o altă echipă a venit la șefa mea din perioada respectivă și i-a zis „Ce ai de gând să faci cu Cristina? Ne demotivează toți angajații.” Și cam așa era. Norocul meu a fost că șefa mea a văzut că lucrez repede și mi-a dat să lucrez pe un proiect foarte frumos care m-a motivat și m-a făcut să mă simt apreciată. Dar în continuare îmi doream să fiu și eu observată, să mă bage lumea-n seamă. Începuse în schimb să se contureze DE CE-ul. Cum anume vreau eu să fiu știută? Drept o persoană cu gura mare și nașpa precum unele fete din liceu? Drept persoana care demotivează toți angajații și vorbește de rău firma care îi plătește salariul? Poate drept persoana care își schimbă hainele în fiecare zi sau care are părul cel mai lung, așa cum erau apreciate fetițele în copilărie?

Ai grijă ce bătălii îți alegi, s-ar putea ca nu toate să ți se potrivească

Așa că am început, fără să-mi dau seama, să experimentez. Să mă implic în activități. Începusem să mă remarc în echipa din care făceam parte. Dar parcă nu era chiar ce-mi doream. Până când am avut ocazia de a o cunoaște pe coordonatoarea echipei de training a companiei. Într-un interviu cu ea, mi-a spus „Ai grijă ce bătălii îți alegi, s-ar putea ca nu toate să ți se potrivească.” Acea frază aparent banală, a rămas cu mine și îmi revine în minte la fiecare lucru pe care vreau să-l fac, ajutându-mă să fac alegerea potrivită pentru mine, departe de presiunea socială.

Și ușor ușor, am început să înțeleg. Am început să conștientizez că a fi cunoscut înseamnă să-ți creezi rețeaua ta, networking-ul tău. Iar networking-ul nu înseamnă să cunoști cât mai mulți oameni. Networking-ul înseamnă să cunoști ACEI oameni. Oamenii potriviți. Ce înseamnă oamenii potriviți? Pentru a răspunde la întrebarea asta este nevoie întâi să trecem printr-un proces de autocunoaștere, să ne răspundem la niște întrebări de bază:

  • Ce îmi doresc eu, ce mă face pe mine fericit/ă?
  • Care este activitatea care îmi aduce realmente satisfacție?
  • Sunt capabil/ă să întreprind această activitate?
  • Cine mă poate ajuta să încep?

Primele două întrebări țin de noi, de setarea obiectivului nostru, de analiza noastră. Ultima întrebare se referă la cei din jurul nostru care pot realmente să ne ofere ajutorul, să ne fie alături și să ne susțină în demersurile noastre.

Ca să recapitulăm, în primul și-n primul rând este necesar să fim sinceri cu noi înșine și să conștientizăm acel ceva pe care ne dorim cu adevărat să-l facem și care ne face fericiți. Pe urmă să ne întrebăm dacă avem resursele să realizăm în mod realist acel lucru și nu în ultimul rând cine mă poate ajuta sa încep. Având aceste lucruri în minte ne putem trasa un obiectiv clar, sigur, de durată și care să ne reprezinte cu adevărat.

Și așa vom ajunge să fim cunoscuți datorită acelor acțiuni și caracteristici ce vor lucra realmente în beneficiul nostru.